O vedetă a postului MTV a murit în urma unui accident de parașutism

Publicat: 29/09/2015, 15:15

Sportivul american trebuia să efectueze un salt cu parașuta – o acrobație colectivă, alături de alți parașutiști – la un eveniment organizat de un club de golf din Olympic County, California. La finalul saltului, Erik Roner a deviat de la traseul stabilit și s-a izbit puternic de un copac, în timp ce încerca să aterizeze, rămânând suspendat în coronament, la mare înălțime de sol.

Echipele de salvare au reușit să îl elibereze destul de repede pe Erik Roner din copac, însă impactul a fost mult prea puternic, iar medicii au pronunțat decesul său la fața locului. Ceilalți parașutiști care au efectuat acel salt au aterizat în condiții de siguranță.

Autoritățile americane au inițiat o anchetă, iar Administrația Federală pentru Aviație (FAA) din Statele Unite a fost informată în legătură cu acest accident.

Erik Roner a fost prezentator al emisiunii „Locals”, difuzată de Outside Television, un post TV dedicat emisiunilor sportive.

De asemenea, membru activ al comunității sporturilor extreme, Erik Roner apărea în mod frecvent în emisiunea „Nitro Circus” a postului MTV, care prezenta acrobațiile unei echipe de sportivi, coordonați de Travis Patrana. Emisiunea a avut două sezoane și a generat un turneu, o continuare TV ce a prezentat acel turneu, dar și un film 3D.

Erik Roner a crescut în nordul Californiei și a absolvit cursurile Universității Brigham Young, unde a obținut o diplomă în grafică și design. După ce s-a decis să se dedice sporturilor extreme, în special salturilor cu parașuta, Erik Roner a apărut în mai multe filme despre acest sport și a obținut sponsorizări de la companii precum Hurley, Rockstar, Klint, DNA și Backcountry.com.

Sportivul american era căsătorit și avea doi copii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cine este tânăra de 19 ani care a murit subit după ce a născut un...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Chris Espinosa, cel mai tânăr angajat de la Apple
×